Feed on
Articole
Comentarii

Pentru ca ceea ce a facut din America principala putere a lumii a fost disponibilitatea la schimbare. Pentru ca esenta spiritului american e ideea de pionierat, frontiera. America nu avut niciodata un presedinte negru, asa ceva e de neconceput, spun scepticii. Le-as spune acestora ca tocmai de aceea Obama ar trebui sa iasa presedinte. Cred ca alegerea lui ar rezona cu dorinta si capacitatea de a face lucruri care nu s-au mai facut, de a explora posibilitati noi, drumuri nebatatorite, care definesc spiritul american. Lasand la o parte controversa rasiala, uitati-va atent la el. E tanar, elegant, carismatic, educat la Harvard Law School, cu o istorie personala globalizata, in rezonanta cu lumea in care traim. E un politician de clasa, cu un discurs elegant, sofisticat si in acelasi timp cu priza la public. A reusit sa o depaseasca pe Hillary Clinton, un alt politician redutabil si e cu cateva clase peste George W. Bush, al carui stil de cowboy la vanatoare de “bad guys” e continuat de John McCain. Obama e favoritul tinerilor si a oamenilor educati, motoarele schimbarii unei societati, facand-o pe Clinton, votata de “rednecks”, in mare majoritate albi fara studii universitare din zone rurale sa para un fel de Iliescu, o mama a oamenilor cu prejudecati si stereotipuri, rezistenti la schimbare. Cu sloganul si discursul “Yes, we can”, puse pe muzica si pe YouTube, cu un impact senzational, de Will.i.am de la Black Eyed Peas, Barack Obama trebuie sa devina presedinte pentru a valida faptul ca America ramane tara tuturor posibilitatilor, tara in care dorinta de schimbare a oamenilor transforma cele mai improbabile visuri in realitate.

Sete de cultura…



Capitala Moldovei are multe de oferit vizitatorilor. O mare densitate de biserici pe km patrat, case memoriale, locuri cu incarcatura istorica si culturala. Orasul este o mina de aur turistica, ar putea atrage multi vizitatori si multi bani. Ar putea, dar nu o face. De ce? Nu stiu. Orasul pare a-si vedea netulburat de treburile sale, in ritmul sau, tratand cu indiferenta pe cei care-l viziteaza pentru mostenirea cultural-istorico-spirituala. Putine materiale turistice, putine indicatoare catre obiectivele istorice, infrastructura proasta. Colac peste pupaza, ctitoriile comunismului, tristele blocuri cenusii in disonanta cu arhitectura spiritualizata a bisericilor de altadata. Ca si cum nu ar fi de ajuns, chioscuri metalice pe trotuare, fatade care stau sa se prabuseasca si toalete ecologice infecte in Parcul Copou.
Iasiul rateaza sansa de a fi un oras frumos, desi are multi asi in maneca. Pacat…

p1030940.jpg

Recunoasteti orasul?

Casting

Se misca la fel, privesc la fel, vorbesc la fel. Aceleasi haine, aceeasi atitudine, acelasi batz. Batz? Da batz, in care se sprijina, incovoiate la 90 de grade. Cersesc in metrou, in zona Eroilor-Politehnica, targetand audienta studenteasca: “Sa aveti noroc la ezamen, mama!”. Replica de rezistenta e insa: “Dati-mi si mie un ban pentru inmormantare”. E clar, boss-ul cersetorilor organizeaza castinguri si e atent la marketing. Nu mai merge cu improvizatii.

Poza terorista

M-am trezit azi pe la 9, am tras jaluzelele si camera a fost inundata de lumina. Wow! O zi senina, numai buna de plimbat si facut poze. Am iesit si am inceput sa pozez: o bisericuta, doua pisici intinse la soare, niste floricele in parcul de langa stadionul National, cel cu teatrul de vara. Am ajuns in bulevardul Basarabia si de acolo, pe Decebal catre Mall. Am tras o poza cu bulevardul si Casa Poporului in fundal. Cand sa merg mai departe, aud in spatele meu: Hello, Mister! Am crezut ca e strain si are nevoie de vreo informatie: Yes, please. Where are you from? ma intreaba. I am from Romania. Do you speak Romanian? Yes. Do you? Da’ de ce faceti poze? De ce nu? Pai e summit-ul. Si ce? De ce tocmai acum v-ati apucat sa faceti poze? Acum am o zi libera. Si in fond, care e problema?

Ma uit mai bine la el: un cetatean cu o sacosa in mana, pe la vreo 45 de ani, cu fata de fost sef de UTC. Nu are ochi albastri, nici ochelari negri, dar cred ca i-ar fi stat bine. Pai cum, tocmai acum v-ati trezit sa faceti poze la Casa Poporului? Dar de ce va preocupa asta? Pentru siguranta mea. Vi se pare ca sunt suspect? Da. OK, aveti dreptate. Sunt terorist. Duceti-ma la politie. Psihologia inversa ii creaza un moment de blocaj, dar nu se lasa: de ce faceti poze? Incep sa ma enervez: domnule, pe lumea asta sunt oameni care au si alte preocupari decat sa se uite la TV si sa doarma. Exista si oameni care citesc, scriu, picteaza, fac poze. Nu au toti orizontul ingustat. Acum l-am enervat eu pe el: sa stii ca am mai multe facultati decat tine. Nu stii cine sunt si nici nu cred ca vrei sa afli. Im vine sa il intreb daca a facut facultatea de filaj, dar ma abtin. Pe mine te rog sa ma scuzi, trebuie sa ii trimit un mail lui Bin Laden, ii zic si il las in urma. Lasa ca vezi tu, o sa fii urmarit! il aud in spate.

Stau si ma intreb: ori baietii care vegheaza la linistea noastra au o gramada de incompetenti printre ei, ori asta era doar un idiot pur sange, produs in Iepoca de Aur si desavarsit in epoca OTV.

Cununia civila

Asezati pe doua randuri, asteptam deschiderea usilor si aparitia celor dinauntru. Suntem nerabdatori. Vrem sa ii vedem mai repede ca ies si trec printre noi, doi cate doi. Asteptarea se prelungeste. Suntem cu ochii pe ceasuri. In sfarsit, momentul se apropie, zgomotul creste, usile se deshid. Mireasa e transpirata si are hainele sifonate. Mirele pare ca nu o baga in seama. Isi indreapta cravata si isi duce telefonul la ureche. In spatele lor, barbati si femei transpirati si sifonati. Nu tu  flori, nu tu boabe de orez, nu tu aplauze. Ii lasam sa se scurga tacuti printre noi si navalim catre usi, grabiti sa le luam locul. Cetateni si cetatene, de buna voie si nesiliti de nimeni luati in calatorie metroul bucurestean?

Ma trezesc la ora 7.10 si, dupa ce ies din baie, merg la bucatarie unde mananc o felie de cascaval Dobrogea, o felie de paine de casa unsa cu branza tartinabila daneza si beau o cana cu lapte adus de Marioara din judetul Ilfov, dupa care ma imbrac pentru servici. Boxeri si ciorapi englezesti, blugi de la Debenham’s facuti in Malayezia, tricou made in UE, camasa de la Braiconf, pulover din Franta, ghete nemtesti, haina romaneasca.

Ies pe strada. Masini straine, masini romanesti, firme straine, firme romanesti. Ajung la servici, intru pe net, citesc stirile noastre si stirile lor. Basescu, Tariceanu, Sarkozy, UE, Bush, Obama (go Barack!), Clinton. Imi citesc mailul, raspund in romana, apoi in engleza. Beau o cafea Lavazza si mananc un baton Snickers. Sun un prieten care lucreaza la o multinationala dar nu il gasesc, mi se spune ca e plecat in Suedia. Ceva mai incolo ma contacteaza pe Messenger, de pe aeroportul din Copenhaga, unde asteapta legatura spre Stockholm.

Avem net, web, mail, Mess, camere web, iPoduri, telefoane fixe si mobile, laptopuri, masini, autocare, avioane high si low cost, pe scurt, nenumarate mijloace de a interactiona cu lumea. Traim aici, dupa modele de acolo. Visam hollywoodian in blocuri comuniste, la parterul carora convietuiesc caini autohtoni si masini aduse din Germania. Suntem intr-o permanenta miscare intre aici si acolo, intre lumea romaneasca si restul lumii. Navetisti ai mondializarii, suntem condamnati sa ne traim viata calatorind neobositi pe ruta Local-Global.