Fiindca sunt la moda comparatiile tampite, vezi Paul Newman-Mutu, la Catalin Tolontan, ma risc si eu sa propun una. Aparent, Mamma Mia! si Boogie nu au absolut nimic in comun. Primul e hollywoodian, fantastic-muzical si cu hiper-staruri internationale in timp ce al doilea e alternativ est-european, realist cat cuprinde si cu actori necunoscuti in afara unui cerc restrans de consumatori de cinema de arta.
Si totusi, cele doua filme au ceva important in comun. Ambele vorbesc despre intoarcerea in timp, ca exercitiu necesar pentru a intelege mai bine ce suntem astazi. Privite din acest unghi, ele devin comparabile. Donna, eroina din Mamma Mia!, jucata de Meryl Streep, trebuie sa faca pace cu un trecut in care avea o viata sentimentala atat de haotica incat nici nu stie cine e tatal fiicei ei. Boogie se intoarce in timp pentru a intelege ce a pierdut si ce a castigat casatorindu-se si renuntand la gasca si la viata boema.
In Mamma Mia, viziunea asupra trecerii timpului e una colorata, dinamica, superficiala si optimista. In Boogie, e cenusie, statica, profunda si pesimista. Ar fi putut fi invers? Imposibil. Fiecare dintre cele doua viziuni are in spate o istorie, o lume, un mod de viata. Acum 20 de ani, tinerii din Mamma Mia!, la fel ca multi tineri occidentali, dansau in cluburi pe hit-urile ABBA, se intalneau la Paris si isi faceau vacanta in Grecia. Traiau intr-o lume deschisa, prietenoasa, optimista si prospera. La fel si azi. Tinerii din gasca lui Boogie si-au trait anii nebuni intr-o lume saraca, cenusie si pesimista. Lumea romaneasca in care se regasesc peste ani e cam aceeasi, poate doar un pic mai putin saraca.
De aceea, un film colorat, vesel si superficial, facut special pentru a te relaxa, precum Mamma Mia! nu ar fi putut fi facut niciodata in Europa de Est, unde intalnirea cu trecutul e terenul meditatiilor profunde, al revoltelor si frustrarilor. Ceea ce conteaza, dincolo de verdictul bun/prost sau mi-a placut/nu mi-a placut, dincolo de aprecierea sau nu a prestatiilor muzicale ale lui Streep si Brosnan, este ca Mamma Mia! e filmul lor, al occidentalilor. Si ne aduce aminte cat de diferiti suntem.
