- Data nasterii lui Iisus Hristos nu e mentionata in niciuna dintre Evanghelii.
- Perioada din jurul datei de 25 decembrie corespunde, din punct de vedere astronomic, cu solstitiul de iarna si era marcata in multe societati ale lumii antice prin sarbatori si festivaluri.
- In Imperiul Roman, la 25 decembrie se sarbatorea Deis Natalis Solis Invicti, adica ziua de nastere a lui Sol Invictus.
- Sol Invictus era o zeitate oficiala romana, creata in anul 274 de imparatul Aurelian, cu scopul unificarii sarbatorilor dedicate zeitatilor solare din imperiu.
- Principalele zeitati solare (zeul venerat era Soarele) in Imperiul Roman erau: Apolo-Helios, de origine greco-romana, Elah-Gabal, zeu sirian, Mithra, zeu venerat de soldati, de origine persana si Sol Invictus, zeul introdus de Aurelian.
- Craciunul incepe sa fie sarbatorit la 25 decembrie in prima jumatate a sec. IV, deci la mai bine de 300 de ani de la nasterea lui Iisus. Prima mentiune scrisa in acest sens dateaza din anul 354.
- In 379, devine sarbatoare oficiala in Constantinopol, capitala Imperiului Roman.
- Suprapunerea sarbatoririi Craciunului cu cea a lui Sol Invictus este explicata prin dorinta imparatilor crestini de a raspandi rapid religia in Imperiu, adaugand o componenta crestina sarbatorilor populare deja existente.
- 25 decembrie ca data a Nativitatii este explicata de Biserica prin faptul ca Imaculata Conceptie s-a produs la 25 martie (echinoctiul de primavara), astfel ca Nasterea trebuie sa fi avut loc dupa 9 luni, adica in decembrie.
- Sarbatoarea crestina a mers in paralel cu traditii necrestine sau laice. Una dintre ele este oferirea de daruri celor apropiati, practicata inca din vremea romanilor. Santa Claus si respectiv Mos Craciun, sunt inventii relativ recente (secolele XIX-XX).
Surse: Wikipedia, Mircea Eliade, Istoria religiilor
(Mos Craciun este Zamolxe)
Balada Lui Zamolxe
P-un picior de plai,
pe-o gură de rai,
strânsu-ne-am în vale,
o mulţime mare.
Rugul am aprins,
focul am încins.
La Zamolxe vrem,
să ne închinăm.
Doamne ne-om ruga,
la puterea ta,
trezire ne dai,
pe-o gură de rai.
Doamne, tu Stăpâne,
cuvinte ne spune,
de înţelepciune.
Focul sa-nteţit,
Zamolxe a privit,
Şi-astfel ne-a grăit:
- Tu poporul Meu,
să ai Dumnezeu,
căci preotul tău,
e un deceneu.
Oriunde umblaţi,
voi să nu uitaţi,
rugul aţâţaţi,
la Domn vă rugaţi.
Că din zori de zi,
Eu cu voi voi fi.
Iar de o fi noapte,
să priviţi departe,
ochiul de Mi-oţi vede,
atuncea veţi crede,
că la voi Mă uit,
vrerea v-o ascult.
Să mai luaţi aminte,
crestele sunt sfinte,
la popor de zei,
Carpaţii-s temei.
’N codru de umblaţi,
aminte să luaţi,
când frunza foşneşte,
Deceneu vorbeşte.
Voi să-l ascultaţi,
şi să vă-nchinaţi,
binecuvântează,
s-aveţi mintea trează.
Sacru vă e plaiu,
sfânt vă este graiu,
inimii de foc,
viaţa-i cu noroc.
Voi oameni frumoşi,
să fiţi drăgăstoşi.
Drepţi vă ridicaţi,
oamenii vi-s fraţi,
ajutor să daţi.
Pe cei oropsiţi,
să nu-i părăsiţi.
Cel ce vă mângâie,
la Mine-o să vie.
Viaţa de v-o daţi,
să vă apăraţi,
asta nu uitaţi:
Veţi fi înviaţi!
Vieţile-n dreptate,
sunt nenumărate.
Cel ce-n Mine crede,
lacrima nu vede,
iau suspinul greu.
De poporul Meu,
voi vorbi mereu,
sus la Dumnezeu.
Când hora-ţi încinge,
la Mine-o ajunge,
cântec bucuros,
din omul frumos.
Atunci şi alţi zei,
vor avea temei,
să se-nveselească,
doina să pornească,
şi să vă iubească.
Şi când vă vorbiţi,
să vă amintiţi,
graiul omenos,
e cel mai frumos.
C-al zeilor grai,
e-n cântul de nai,
p-un picior de plai,
pe-o gură de rai.